1 IUNIE- CADOU DEOSEBIT DIN PARTEA EXCELENȚEI SALE, DOMNUL AMBASADOR AL REPUBLICII CUBA, ROBERTO CÉZAR HAMILTON MAGAÑA
Cu ocazia zilei de 1 IUNIE am răspuns invitației făcută de către Domnul Ambasador al Republicii Cuba la București și am participat la o mică recepție organizată la reședința Ambasadei pentru elevii școlii noastre care-au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare, dar și pentru cadrele didactice care i-au îndrumat și desigur, pentru conducerea școlii. Am prezentat un moment artistic pentru familia Domnului Ambasador și a Domnului Consul YAMILL MORALES PÉREZ care s-au bucurat de momentele petrecute împreună cu această ocazie deosebită, și ne-au aplaudat cu entuziasm.
Le mulțumim din suflet tuturor, în special Domnului Ambasador, chiar dacă nu găsim cuvintele potrivite pentru acest lucru. Și nu doar acest aspect ne-a copleșit , ci bucuria imensă cu care am fost îmbrățișați de către dumnealui, ochii luminați de bucurie când atâția copii i-au intrat în casă, emoția reală când a ascultat acordurile chitarelor noastre, sau mulțumirea sinceră când a primit revista ce-i fusese dedicată, ce prezenta activităţile desfăşurate la ziua şcolii noastre unde l-am avut ca invitat special. Prietenia și colaborarea cu d-lor se datorează dorinței de a demonstra că nefiind întotdeauna mărginiți de interese ascunse, putem naşte situații benefice pentru niște copii care au nevoie și de altceva decât să fie marginalizați...Așa că, elevii noștri de la Școala Gimnazială “GH. MANU” BUDEȘTI, cadrele didactice şi conducerea şcolii, vă mulțumesc, Domnule Ambasador , pentru onoarea pe care le-ați făcut-o, de a-i fi invitat cu atâta drag în casa dumneavoastră!
Director, Director adj.,
Prof. HUȚAN DANIEL prof. AHGHEL LILIANA
Mulțumim dlui Cristian Ciobanu pentru excelenta colaborare în organizarea tuturor activităților noastre!
Articol redactat de prof. lb. engleză,
DUMITRAȘCU MIHAELA
Comentarii